calitatile motrice in sport - forta
Forta
Ca si calitate motrica, forta reprezinta acea capacitate a organismului uman prin care o rezistenta externa sau interna este invinsa cu ajutorul contractiei uneia sau a mai multor grupe musculare. Ceea ce este bine de consemnat este faptul ca toti specialistii si teoreticienii domeniului au fost de acord cu aceasta definire a fortei.
Pentru prestarea activitatilor ocupationale, efectuarea activitatilor motrice este nevoie si de putere musculara care este la fel de importanta ca si forta. Daca prin forta muschiul este capabil sa se contracte intr-un anume mod, si intr-o anume cantitate, puterea reprezinta modul exploziv de declansare a acestor contractii intr-o unitate de timp.
Organismul, in viata de zi cu zi, in procesul realizarii activitatilor motrice este supus diferitelor solicitari, sarcini si greutati pe care este nevoit sa le depaseasca.
In caz contrar rezultatele actiunilor sale ar fi sortite esecului.
Pentru realizarea obiectivelor sale, organismul uman este sub influenta anumitor factori interni si externi a caror actiune este continua si nemijlocita. Dintre factorii interni putem mentiona varsta, sexul, tipul constitutional, nivelul dezvoltarii aparatului locomotor, nivelul de activitate a sistemului nervos, a proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia), numarul, compozitia si tipul de fibre musculare ce intra in contractie, modul de desfasurare a proceselor biologice si, nu in ultimul rand, experienta motrica personala. In ceea ce priveste factorii externi, cei mai multi apartin mediului ambiant: temperatura, umiditatea aerului, altitudinea, radiatiile solare, relieful, sezonalitatea anotimpuala etc. Acestia favorizeaza sau nu dezvoltarea fortei. Nu sunt de neglijat nici acele aspecte care au in vedere cresterea artificiala a fortei; administrarea de substante chimice, gen “sustinatoare de efort” de tipul steroizilor anabolizanti ce maresc artificial capacitatea organismului la efort etc.
Alti factori care conditioneaza forta intr-o masura mai mare sau mai mica, fara insa a le diminua importanta, sunt:
- factorii psihici (motivatia, atentia, emotiile etc.);
- durata de contractie a fibrelor musculare;
- valoarea unghiulara a segmentelor implicate in actiune;
- nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice.
Fiecare act, actiune sau activitate motrica implica manifestarea fortei intr-un anumit fel, in mod distinct, particular; astfel, in functie de numarul muschilor ce participa in contractie forta poate fi:
- generala - “rezistenta “ va fi invinsa de actiunea principalelor grupe musculare;
- specifica (speciala) - doar un numar restrans de grupe musculare participa in contractie.
Forta nu se manifesta niciodata in stare pura, ci numai in combinatie cu celelalte calitati motrice; in acest caz putem vorbi de:
- forta in regim de viteza (detenta);
- forta in regim de rezistenta;
- forta in regim de indemanare.
In functie de caracterul contractiei, forta se poate clasifica in:
- forta izometrica (statica) - prin contractie nu se modifica lungimea fibrelor musculare ce iau parte la efort;
- forta izotonica (dinamica) - prin contractie se modifica lungimea fibrelor aflate in efort; daca fibrele se scurteaza prin intrarea in actiune a fibrelor muschilor agonisti, vorbim despre o forta de tip “invingere“; daca fibrele se alungesc prin actiunea muschilor antagonisti avem de-a face cu o forta de tip “cedare”;
- forta mixta - in acest caz cele doua tipuri de forte (statica si dinamica) se combina in diferite alternante, in functie de natura efortului.
In relatie cu puterea individuala si in functie de capacitatea de efort, forta se clasifica in:
- absoluta (maxima) - ea creste odata cu cresterea greutatii corporale;
- relativa - reprezinta raportul dintre forta absoluta si greutatea corpului.
Hettinger (1970) a facut cercetari despre dezvoltarea fortei maxime (statica) in anumite perioade de varsta; el a ajuns la concluzia ca forta creste in paralel cu cresterea organismului, ajungand la maturitate in perioada cuprinsa intre 20 si 30 de ani; dupa aceasta perioada forta nu se pierde decat in mica masura; astfel, un individ in varsta de 65 ani are o forta ce reprezinta 80 % din forta indivizilor cuprinsi in grupa de varsta 20-30 ani. In cazul femeilor, forta cea mai mare se manifesta in perioada cuprinsa intre 16-30 ani.
Beunen si Malina (1988) au ajuns la concluzia ca forta si chiar performanta motrica inregistreaza o crestere brusca in adolescenta. Ar trebui spus ca, desi a recunoscut ca antrenamentul de forta amelioreaza pregatirea sportiva si performanta in unele sporturi, Academia Americana de Pediatrie se opune practicarii halterelor (atat a probelor olimpice, cat si a antrenamentului de putere) in adolescenta, din cauza posibilei vatamari a epifizelor.
Este interesant de observat ca ulterior, la varsta de 18 ani (tineri adulti), intre cei cu performante mai slabe si cei cu performante mai bune la vremea exploziei de crestere nu s-au mai inregistrat diferente semnificative de forta generala si performanta motrica. Autorii trag concluzia ca, individualitatea modificarilor de crestere si performanta din adolescenta trebuie recunoscute si evaluate.
Tipul somatic
In foarte multe sporturi si in anumite probe sportive din cadrul aceluiasi sport, factorul limitativ in obtinerea performantei il constituie particularitatile de compozitie si constitutie corporala. A. Dragnea (1999), defineste compozitia corporala ca fiind “procentul relativ de tesut adipos si masa musculara din totalul greutatii corporale”. Cu toate ca s-au facut numeroase studii despre aceasta tema (Carter 1982, 1984, Fox 1981, Thorland, 1985) specialistii nu sunt siguri care sunt factorii ce contribuie la obtinerea performantei sportive.
In multe cazuri influenta lor este hotaratoare, iar in altele este secundara. In anumite sporturi, factorii primordiali in obtinerea de performante sportive sunt: factorii de mediu, ereditatea, nivelul calitatilor motrice sau psihice.
Compozitia corporala a fiecarui individ se caracterizeaza prin relatia existenta dintre cele trei calitati ale tipologiei somatice:
- endomorfism (supraponderalitate);
- mezomorfism (musculozitatea);
- ectomorfism (liniaritate).
A. Dragnea (1999), citandu-i pe Falls, Baylor si Dishman, arata cauzele si efectele principale ale modificarii compozitiei corporale. Acestea sunt urmatoarele:
- cresterea standardului de viata;
- mecanizarea si automatizarea activitatilor profesionale;
- marirea timpului liber;
- lipsa activitatilor fizice;
- insuficiente cunostinte despre controlul greutatii corporale;
- lipsa de motivatie privind imaginea de sine.
Cele de mai sus au efecte negative asupra corpului prin:
- cresterea hipertensiunii arteriale, diabetului si aparitia artrozelor;
- atitudini corporale deficitare;
- pubertate intarziata la copii;
- rezistenta si capacitate de lucru scazute.
Datele obtinute de catre cercetatorii mai sus amintiti au o anumita valoare si o anumita utilitate in efectuarea selectiei elementelor talentate pentru sportul de performanta, dar trebuie sa se tina cont de faptul ca tinerii traiesc in medii diferite, in zone geografice diferite. In marea lor majoritate, aceste studii au evaluat respectivele caracteristici la performerii seniori, multi dintre ei participanti in competitii de nivel international.
In literatura de specialitate se gasesc prea putine date despre compozitia corporala si caracteristicile constitutionale ale copiilor si tinerilor nesportivi. Cel ce a facut studii si in acest domeniu, a fost Thorland. Acesta a aratat ca ”in acele activitati care necesita eliberari mari de forta (aruncarea greutatii, sarituri, gimnastica si lupte), sportivii mai varstnici se caracterizeaza printr-o masa corporala slaba mai mare, ceea ce se coreleaza cu tendinta observata la tinerii performeri de a prezenta o mai mare dominanta mezomorfica decat colegii lor juniori”.
Thorland (1984) a ajuns la aceste concluzii in urma cercetarilor efectuate pe grupuri reprezentative de sportivi si nesportivi. Acestora li s-a studiat talia, greutatea, masa musculara slaba si cantitatea de tesut adipos.
Pentru obtinerea unor performante deosebite actioneaza o seama de factori specifici, caracteristici pentru fiecare sport in parte; acestia determina anumite profile structurale si functionale ale sportivilor; o mai buna cunoastere a modului de actionare a cestor factori duce la eficientizarea selectiei sportive. In urma stabilirii pofilelor performerilor de elita, acestea se compara cu cele ale indivizilor mai putin inzestrati, tocmai pentru a clarifica cerintele si variabilele cruciale necesare pentru a ajunge in varful piramidei sportive.
Conform lui Thorland, criteriile de selectie, din punct de vedere al compozitiei corporale pentru diferite sporturi, ar fi:
- aruncatori de greutate: talie, greutate, masa musculara slaba si tesutul adipos peste medie;
- saritori in inaltime: talie impresionanta, procent redus de tesut adipos;
- gimnasti, saritori in apa: toate valorile sa fie sub medie;
- probe de sprint: procente mici de tesut adipos;
- alergari de semifond, fond: un nivel ridicat al VO2 max. (l / min.), un VO2 submaximal scazut la viteza standard si o greutate corporala mica sunt cruciale pentru o performanta de inalt nivel; dincolo de toti acesti factori, influentele independente ale pragului anaerob, fortei musculare, capacitatii anaerobe sau a tesutului adipos sunt semnificative.
Referitor la selectia propriu-zisa a tinerilor sportivi, este important a se specifica faptul ca maturizarea are afecte derutante, intrucat multe din calitatile fiziologice care disting performantele sportive de varf la adulti pot sa nu se manifeste pana la sfarsitul adolescentei. Din acest motiv, prognozele de performanta, pe baza bateriilor de teste sau a rezultatelor din competitiile desfasurate la varste mici pot fii relative si irelevante pentru afirmarea sportiva ulterioara maturizarii tinerilor. Cresterea fizica poate spori sau diminua distinctia dintre tinerii performeri de elita si ceilalti din aceeasi grupa de varsta, abilitatea superioara la o varsta mica putand fii doar o reflectie a unei maturizari timpurii.
Hebbelinck (1988) subliniaza ca cei ce se maturizeaza tarziu pot avea un avantaj fata de cei ce se maturizeaza mai devreme, in sensul ca ei pot insista mai mult asupra aspectului tehnic al sportului lor pentru a compensa dezavantajele de dimensiune corporala si forta. Ceea ce, in schimb, poate fii un castig ulterior.
Este relevant in acest sens sa amintim de conceptul de “stangacie specifica adolescentei” , care apare in literatura de specialitate referitoare la dezvoltarea generala pe parcursul adolescentei. Este un termen des utilizat pentru a denumi o tulburare temporara a coordonarii, pe durata exploziei de crestere. Beunen si Malina (1988), intr-un studiu longitudinal pe 446 de baieti, au aratat ca, la un numar semnificativ de baieti, s-au observat scaderi de performanta in perioada cresterii bruste la 4 din 7 sarcini de performante motrice. Declinul de performanta nu s-a manifestat insa ca o tendinta generala ci a avut un caracter temporar. Este interesant de observat ca ulterior, la varsta de 18 ani (tineri adulti), intre cei cu performante mai slabe si cei cu performante mai bune la vremea exploziei de crestere nu s-au mai inregistrat diferente semnificative de forta generala si performanta motrica. Autorii trag concluzia ca, individualitatea modificarilor de crestere si performanta din adolescenta trebuie recunoscute si evaluate.
Valoarea testelor aplicate in mod curent pentru prognozarea performantelor viitoare nu este deloc sigura; aceasta se diminueaza, in mare parte, in functie de imaturitatea subiectilor si de timpul necesar pentru a ajunge la varsta deplinei maturitati.
Dupa cum se stie, segmentele corporale sunt determinate ereditar; pornind de la aceasta premisa s-au facut evaluari estimative ale indicilor taliei, atat la baieti cat si la fete, in functie de talia parintilor; talia baietilor, la maturitate, se poate poate prognoza aplicand formula (M. Ifrim – 1986):
inaltimea tatalui (cm) + inaltimea mamei (cm) x 1,08
Tb = ¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾ ;
2
Talia fetelor, la maturitate, se poate prognoza aplicand formula:
Inaltimea tatalui (cm) x o,923 + inaltimea mamei (cm)
Tf = ¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾¾ ;
2
Cele mai cunoscute metode de determinare a compozitiei si constitutiei corporale sunt:
a. Metoda cantaririi sub apa. In mod ideal, s-ar include aici determinarea volumului pulmonar rezidual (RV), desi acuratetea ar putea fi intrucatva compromisa daca se folosesc estimarile RV dupa capacitatea vitala (Behnke si Wilmore, 1974).
a.1. Somatotipul pe baza metodei antropometrice HEATH-CARTER. Sunt necesare masurarea inaltimii, greutatii si a anumitor circumferinte, diametre si plici cutanate (Carter, 1980).
b. Estimarea antropometrica a compozitiei corporale. Estimarile specifice sportivilor adolescenti se bazeaza pe anumit masuratori de plica adipoasa (Thorland si colab., 1984 b si 1984 c), (Sursa: Thorland, 1985).
Watson (1984) este singurul care recunoaste importanta factorilor de maturizare si care propune o evaluare a “varstei de performanta”, ceea ce constituie o incercare de a dezvolta o solutie pentru rezolvarea acestei dificile probleme. Constitutia corporala a indivizilor din spatiului rural romanesc, predominant agrar, autarhic si de subzintenta este deosebita. Aceasta este urmare a adaptarii la mediul de viata specific. Standardul de viata, unul dintre cel mai scazut din Europa, mecanizarea si automatizarea muncilor agricole fiind ca si inexistenta, face ca, pentru producerea alimentelor si castigarea existentei, sa se depuna munca fizica, sub diferite forme, de catre toti membri din gospodarii, de la mic la mare. Acest lucru are influente deosebite asupra constitutiei corporale ale tinerilor.
Forta
Ca si calitate motrica, forta reprezinta acea capacitate a organismului uman prin care o rezistenta externa sau interna este invinsa cu ajutorul contractiei uneia sau a mai multor grupe musculare. Ceea ce este bine de consemnat este faptul ca toti specialistii si teoreticienii domeniului au fost de acord cu aceasta definire a fortei.
Pentru prestarea activitatilor ocupationale, efectuarea activitatilor motrice este nevoie si de putere musculara care este la fel de importanta ca si forta. Daca prin forta muschiul este capabil sa se contracte intr-un anume mod, si intr-o anume cantitate, puterea reprezinta modul exploziv de declansare a acestor contractii intr-o unitate de timp.
Organismul, in viata de zi cu zi, in procesul realizarii activitatilor motrice, este supus diferitelor solicitari, sarcini si greutati pe care este nevoit sa le depaseasca.
In caz contrar rezultatele actiunilor sale ar fi sortite esecului.
Pentru realizarea obiectivelor sale, organismul uman este sub influenta anumitor factori interni si externi a caror actiune este continua si nemijlocita.
Dintre factorii interni putem mentiona varsta, sexul, tipul constitutional, nivelul dezvoltarii aparatului locomotor, nivelul de activitate a sistemului nervos, a proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia), numarul, compozitia si tipul de fibre musculare ce intra in contractie, modul de desfasurare a proceselor biologice si, nu in ultimul rand, experienta motrica personala.
In ceea ce priveste factorii externi, cei mai multi apartin mediului ambiant: temperatura, umiditatea aerului, altitudinea, radiatiile solare, relieful, sezonalitatea anotimpuala, ritmul diurn etc. Acestia favorizeaza sau nu dezvoltarea fortei. Nu sunt de neglijat nici acele aspecte care au in vedere cresterea artificiala a fortei; administrarea de substante chimice, gen “sustinatoare de efort” de tipul steroizilor anabolizanti, substante doping ce maresc artificial capacitatea organismului la efort etc.
Alti factori care conditioneaza forta intr-o masura mai mare sau mai mica, fara insa a le diminua importanta, sunt:
- factorii psihici (motivatia, atentia, emotiile etc.);
- durata de contractie a fibrelor musculare;
- valoarea unghiulara a segmentelor implicate in actiune;
- nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice.
Fiecare act, actiune sau activitate motrica implica manifestarea fortei intr-un anumit fel, in mod distinct, particular; astfel, in functie de numarul muschilor ce participa in contractie forta poate fi:
- generala - “rezistenta “ va fi invinsa de actiunea principalelor grupe musculare;
- specifica (speciala) - doar un numar restrans de grupe musculare participa in contractie.
Forta nu se manifesta niciodata in stare pura, ci numai in combinatie cu celelalte calitati motrice; in acest caz putem vorbi de:
- forta in regim de viteza (detenta);
- forta in regim de rezistenta;
- forta in regim de indemanare.
In functie de caracterul contractiei, forta se poate clasifica in:
- forta izometrica (statica), atunci cand prin contractie nu se modifica lungimea fibrelor musculare ce iau parte la efort;
- forta izotonica (dinamica), cand prin contractie se modifica lungimea fibrelor aflate in efort; daca fibrele se scurteaza prin intrarea in actiune a fibrelor muschilor agonisti, vorbim despre o forta de tip “invingere“; daca fibrele se alungesc prin actiunea muschilor antagonisti avem de-a face cu o forta de tip “cedare”;
- forta mixta - in acest caz cele doua tipuri de forte (statica si dinamica) se combina in diferite alternante, in functie de natura efortului.
In relatie cu puterea individuala si in functie de capacitatea de efort, forta se clasifica in:
- absoluta (maxima) - ea creste odata cu cresterea greutatii corporale;
- relativa - reprezinta raportul dintre forta absoluta si greutatea corpului.
Hettinger (1970) a facut cercetari despre dezvoltarea fortei maxime (statica) in anumite perioade de varsta; el a ajuns la concluzia ca forta creste in paralel cu cresterea organismului, ajungand la maturitate in perioada cuprinsa intre 20 si 30 de ani; dupa aceasta perioada forta nu se pierde decat in mica masura; astfel, un individ in varsta de 65 ani are o forta ce reprezinta 80 % din forta indivizilor cuprinsi in grupa de varsta 20-30 ani. In cazul femeilor, forta cea mai mare se manifesta in perioada cuprinsa intre 16-30 ani.
Beunen si Malina (1988) au ajuns la concluzia ca forta si chiar performanta motrica inregistreaza o crestere brusca in adolescenta. Ar trebui spus ca, desi a recunoscut ca antrenamentul de forta amelioreaza pregatirea sportiva si performanta in unele sporturi, Academia Americana de Pediatrie se opune practicarii halterelor (atat a probelor olimpice, cat si a antrenamentului de putere) in adolescenta, din cauza posibilei vatamari a epifizelor. Este interesant de observat ca ulterior, la varsta de 18 ani (tineri adulti), intre cei cu performante mai slabe si cei cu performante mai bune la vremea exploziei de crestere nu s-au mai inregistrat diferente semnificative de forta generala si performanta motrica. Autorii trag concluzia ca, individualitatea modificarilor de crestere si performanta din adolescenta trebuie recunoscute si evaluate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu