Hochei

Hochei pe iarbă sau hochei este un sport de echipă în care o echipă de jucători încearcă să înscrie goluri prin lovirea sau împingerea unei mingi în poarta echipei adverse, prin utilizarea croselor. Acesta este mai cunoscut pur și simplu ca „hochei”, cu toate acestea, numele hochei pe iarbă este utilizat în țările în care cuvântul de hochei este, în general rezervat pentru o altă formă de hochei, cum ar fi hochei pe gheață sau hochei pe stradă. Hocheiul pe iarbă are mai multe turnee internaționale regulate atât pentru bărbați cât și pentru femei.
Acestea includ: Jocurile Olimpice, Jocurile Commonwealth-ului, Campionatul Mondial de Hochei, Hockey Champions Trophy și Hockey Junior World Cup.
Federația Internațională de Hochei (FIH) este forul mondial. Organizează Campionatul Mondial de Hochei și Campionatul Mondial de Hochei Feminin.
Multe țări au competiții extinse de club pentru jucătorii juniori și seniori.

Bandy

Joc de bandy

Bandy este un sport de iarnă jucat între echipe, asemănător cu hocheiul pe gheață, dar care are regulamentul practic identic cu cel al fotbalului. Este uneori numit „fotbalul de iarnă.”
Prima menționare a unui club de bandy, Bury Fen, a fost în Anglia în 1813.
Sportul este popular în Țările scandinave și în Rusia, unde peste un milion de jucători sunt înregistrați, și unde sportivii profesioniști au salarii de până la 500.000 de dolari americani pe an.
Federația Internațională de Bandy a fost formată în 1955., iar Campionatele Mondiale au loc din doi în doi ani, primul având loc în 1957.
Fiecare echipă constă din 11 jucători, unul fiind portar. Se joacă cu crose și cu o minge, dar numai portarul are voie să atingă mingea cu mâna.
Terenul de gheață este de mărimea unui teren de fotbal, iar meciul este împărțit în două reprize a câte 45 de minute.

Principiile jocului

• Două echipe cu câte 11 jucători încearcă să marcheze goluri prin introducerea mingii în poarta adversară. Echipa care are cele mai multe goluri la sfârșitul partidei, a câștigat.

• Toți jucătorii folosesc patine. Jucătorii de câmp folosesc crose, dar portarul, nu.

• Mingea poate fi atinsă cu corpul, patinele sau crosa. Golurile pot fi marcate doar cu crosa.

• Nici un jucător cu excepția portarului nu are voie să atingă mingea cu brațele sau cu mâinile când mingea este în joc.
• Există offside, ca și la fotbal.

Echipele

• Fiecare echipă are 11 jucători, din care unul trebuie să fie portar. Portarul nu are voie să folosească crosă, dar poate atinge mingea cu mâinile în semicerc. O echipă nu poate juca dacă are mai puțin de 8 jucători. O echipă poate avea cel mult 4 rezerve. Dacă toate cele 4 rezerve folosite, una din rezerve trebuie să joace ca portar.

• Schimbul jucătorilor cu rezervele poate avea loc oricând și de mai multe ori. Un jucător care începe ca rezervă poate oricând să fie băgat pe teren dacă este o poziție liberă (cu excepția portarului).

Terenul

Terenul de bandy

• Bandy se joacă pe un teren rectangular de mărimea unui teren de fotbal, 90-110 metri lungime și 45-65 metri lățime. Semicercul este cu un diametru de 17 m, cu centrul la mijlocul porții. Pe fiecare semicerc sunt două puncte de lovituri libere. La 12 m de fiecare poartă este un punct de unde se dau loviturile de penalty. La mijlocul terenului este marcat un alt punct. În jurul punctelor de lovitură liberă și a punctului de penalty sunt marcate cercuri cu diametrul de 5 m.

• Terenul are pe părțile laterale panouri de 15 cm înălțime și groase de 4 cm. Panourile, care sunt din lemn, material plastic sau aluminiu, au rolul ca mingea să nu iasă prea departe de teren. Panourile se opresc ca. 1-3 metri de la colțurile terenului. Ele sunt făcute din mai multe bucăți de câte 4 m, care nu sunt fixate de gheață pentru ca să poată aluneca dacă jucătorii se lovesc de ele.

• Porțile au lungimea de 3,5 m și înălțimea de 2,1 m. Adâncimea porților trebuie să fie de cel puțin 2 m la sol și 1 m sus. Porțile sunt din aluminiu sau oțel, iar plasa este din oțel sau din materiale similare.

Arbitrii

• Jocul este arbitrat de un arbitru principal și de doi arbitri secundari. Deciziile arbitriilor sunt, cu unele excepții, finale și nu pot fi schimbate.

Faulturi

• Exemple: lovirea crosei sau a patinelor adversarului, obstrucționarea jucătorului advers care nu are mingea, piedici, ținutul. Nu este permisă participarea la joc fără crosă, sau dacă te-ai culcat la pământ intenționat sau dacă stai pe gheață pe genunchi.

Pedepse

• Încălcarea regulilor se pedepsește cu lovitură liberă, eventual lovitură de la 12 m dacă infracțiunea a avut loc în semicercul propriu. În anumite situații jucătorul poate fi eliminat, fie pentru 5 minute (cartonaș alb), 10 minute (cartonaș albastru) sau permanent (cartonaș roșu). Pentru avertizare se folosește cartonașul galben.

Echipamentul

• Mingea are un diametru de 62,4 milimetri. Mingea, care este de obicei de culoare roșie, portocalie sau roz, este din material plastic cu un miez de plută.
• Crosele sunt din lemn, material mixt sau fibră de sticlă. Lungimea este de ca. 125 cm, jos fiind îndoită, acolo fiind totodată mai lată decât mânerul (6 cm).

• Se folosesc patine.

• Jucătorii folosesc căști, suspensor, mănuși speciale, și își protejează coapsele, talia, genunchii, gâtul. Jucătorii care nu sunt seniori trebuie să folosească căști cu grilaj.

Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și un puc.
Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. În Bretonia, hoquet însemnau bucățile de lemn răsucite la capăt purtate de către ciobani. Similar, în Anglia, termenul de hook ar putea să fie strămoșul hocheiului de azi.
O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul XVII în Olanda, unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă.
Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal, în 1870. Tot în acestă perioadă, noul sport a devenit extrem de popular în Canada, trecând și granița către Statele Unite, unde în 1903 s-a format și prima ligă profesionistă de hochei.
Liga Internațională de Hochei s-a înființat la Paris, în 1908. Astăzi, ea se numește "International Ice Hockey Federation" (IIHF), cu sediul la Zurich.
Primul meci public de hochei este atestat la Montreal, în 1875, unde 2 echipe formate din câte 30 de jucători practicau acest sport pe un teren special amenajat.
Peste 2 ani, numărul jucătorilor a fost redus de la 30 la 9. Popularitatea acestui sport în Canada a dus la crearea primei asociații de hochei amator, în 1885.
Primele campionate au fost organizate în Europa în 1910, fiind câștigate de către Marea Britanie. Șapte ani mai târziu, în America, se creeaza "National Hockey League" (NHL), cu numai 6 echipe până în anul 1967. Ulterior, NHL a de venit cea mai prestigioasă ligă de hochei din lume.
Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.
Primele 4 ediții au fost clar dominate de către canadieni, însă, după război, sovieticii au început ușor să-și impună autoritatea, până la începutul anilor '90. Ulterior, Suedia în 1994 și Cehia în 1998 au câștigat aurul olimpic.
În 2002, la Salt Lake City, Canada a învins în finală SUA, într-unul din cele mai memorabile meciuri din istorie. Hocheiul feminin a debutat la olimpiade în 1998 la Nagano. Hocheiul a trecut prin patru ere.

Original Six

Din Original Six făceau parte doar primele șase echipe inființate: Montreal Canadiens, Toronto Maple Leafs, New York Rangers, Chicago Blackhawks, Detroit Red Wings și Boston Bruins. Era Original Six a ținut din 1942–43 pana in 1967 cand au apărut primele echipe din WHA (World Hockey Association) și NHL (National Hockey League) de după Original Six. Original Six a cunoscut câțiva jucatori legendari precum Gordon Gordie Howe, câștigător al Hart Memorial Trophy de 7 ori, Jacques Plante, portarul celor de la Montreal Canadiens, câștigător al Vezina Trophy de 7 ori și cel mai bun fundaș din istorie, Bobby Orr, câștigător al James Norris Memorial Trophy de 9 ori.

Regulament

Hocheiul pe gheață este unul din cele mai pasionante sporturi de echipe și, în mod sigur, cel mai rapid. Foarte popular în Europa, SUA și Canada, este un sport care necesită tehnică, echilibru și forță psihică.
O echipă este alcătuită din maximum 20 de jucători și 3 portari în competiția masculină și din 18 jucători și 2 portari la feminin. În timpul jocului, o echipă nu poate avea mai mult de 6 jucători pe gheață: un portar, 2 fundași și 3 atacanți.
Pentru manevrarea pucului, jucătorii utilizează o crosă, scopul jocului fiind de a înscrie cât mai multe goluri în poarta adversarilor, încercând în același timp să primească cât mai puține goluri în propria poartă. Așadar, hocheiul pe gheață este o combinație de eleganță, spirit de echipă și agresivitate. Un meci de hochei conține 3 reprize de câte 20 min. fiecare, cu frecvente schimbări de jucători în timpul meciului și cu o pauză de 15 min. între reprize.

Tactica de joc

În privința tacticii de joc, prin anii 1950 erau mai buni jucătorii din Europa de Est și mai ales jucătorii sovietici, ei aveau un sistem tehnic superior, care consta din pase repezi care era încununată frecvent cu succes împotriva tacticii canado-americane, care folosea mai mult superioritatea forței corporale.^{[necesită citare]} Azi nu se mai pot observa așa de evident aceste diferențe, combinațiile tehnice îmbinându-se cu utilizarea forței corporale, astfel o echipă bine organizată din punct de vedere tactic poate câștiga meciul contra unei echipe care are o serie de jucători mai talentați. Tactica deschiderii jocului cu pase lungi de lângă poartă o practică de obicei nord-americanii. În tehnica de apărare sunt folosite mai multe variante ca:

• Forechecking
• Backchecking
• Man-to-man marking
• Zonal marking
• Zonenpressing

Aceste metode nu sunt luate ca formule rigide ci ele se combină între ele.